Și, la drept vorbind, se poate supraviețui așa, o fac mulți....
Dar îmi place să cred că în esența ființei mele sunt mult mai mult de atât. Vreau să cred că nu e totul despre scepticism și sarcasm, despre scuturi și bandaje, teamă, granițe și imposibil. Așa că, oricât de greu mi-ar fi, de fiecare dată când îmi descopăr o limită, alerg după ea până când o prind din urmă și o depășesc...
...și, drace, îmi urăsc limitele, sunt enervant de multe. Dar le urăsc atât de tare pentru că mă împiedică, mă forțează să nu particip, să nu mă implic, ma fac inertă și mă obosesc.
Așa că am ales să le înfrunt, iar viața mea e un câmp de luptă pe care se trage în continuu din toate direcțiile...un joc în care singura regulă e că nu există reguli...
Ce-i drept încă mi-e teamă și am eșuat de multe ori și mi-am estimat prost riscurile uneori, n-am câștigat fiecare provocare pe care am acceptat-o, dar am primit în schimb pentru fiecare greșeală o lecție și pentru fiecare succes și mai multă încredere...
M-am simțit liberă...
Da, ăsta e sentimentul...libertate...
E incomparabil...
