Caminito

"Exista in Boca, in cartierul portului vechi, unde casele se imbraca in culorile violente ale rosului-aprins, ale galbenului de lamaie si ale negrului smolit, in Boca micilor ambarcatiuni pescaresti, a atelierelor de reparatii, a navoadelor intinse la uscat, a miresmelor de gudron ars si a apelor sarate, in Boca acelei echipe de fotbal care, purtandu-i numele si culorile, i-a dus faima pana departe, exista o strada care nu e nici "cea mai lunga", nici "cea mai lata" din lume, o strada modesta, pe care oamenii nici n-au botezat-o. I-au spus simplu: Caminito. Straduta. O straduta cu case linistite de un cat si cu seri in care indragostitii ii adaugau solitudinii poezia lor. Si poate Caminito s-ar fi pierdut prin multimea strazilor necunoscute ale lumii daca un magician, un artist nu i-ar fi daruit, prin trasatura de bagheta a penelului sau, un alt destin. Artistul-magician s-a numit Quinquela Martin.

Fiecare colt al ei a inceput sa se transforme prin culori, basoreliefuri, statui si versurile scrise pe peretii ei intr-o opera de arta. In jurul lui Quinquela, sufletul Bocai, se strang pictori, sculptori, compozitori, poeti. Multi din ei pescari si cazangii, pantofari sau navigatori... Culorile curcubeului imbraca Boca...

Nostalgia unei tinereti risipite te invaluie uneori pe pereti:
....Pentru ultima oara am venit
Sa-ti povestesc durerile mele
Caminito, straduta cu flori -
De cand am plecat, o, prietena mea!
Pasii mei tanjesc dupa tine
Sunt trist si ma duc...
Nici pe ea n-am mai intalnit-o de atunci
In fiecare seara sunt singur,
Caminito, si nici ea nu mai vine...
Versurile sunt scrise de unul dintre primii compozitori ai tangoului argentinian, Juan de Dios Filiberto.

Aici, pe Caminito, s-a nascut tangoul argentinian - iubirea, luna, tristetea - tangoul, uneori languros si senzual ca dragostea penumbrei cu un felinar, alteori expresiv ca verbul portuarilor din taverne. Il mai canta prin Caminito, prin carciumile portului, cate un batran flasnetar, El Organillo, alungat din centru de huiduielile tonomatelor ca de pietrele indiferentei.

...garbov, cu ladita lui cu minuni
si cu glasul lui putin ragusit, putin obosit,
imparte tuturor
o felie de luna, o farama de dragoste, o lacrima
si un ciob de speranta..."

Toma George Maiorescu, "Zeii desculti"

Cartea din care face parte fragmentul este un scrisa sub forma unui jurnal de calatorie in care autorul imortalizeaza niste momente unice din lumea fantastica si, pentru el, noua a Americii Latine. Mie, dintre toate, povestea asta mi-a ramas intiparita in minte. Sper sa va placa si voua.