vineri, 28 mai 2010

Puterea obisnuintei

Uneori lucrurile ne iau prin surprindere, la fel si oamenii....la fel cum de multe ori ne dezamagesc sau ne doboara. Totusi, de cele mai multe ori surprizele nu sunt placute, motiv pentru care devenim sceptici in privinta lor si tindem sa ne planuim viata in detaliu, la milimetru ca sa fim scutiti de neplaceri si de neprevazut. Asadar, alegem sa ne mintim...sigur si inofensiv ca sa nu suferim.... ne aparam, cel putin asa credem, si ne e bine, e confortabil....pe cale de consecinta ajungem sa traim rigid, programat, ne mintim constant si frumos, facem compromisuri ca sa ne pastram centura de siguranta si le asezam una peste alta, haotic, necontrolat pentru ca suntem convinsi ca asa e cel mai bine, ca asa e corect....si lucrurile chiar merg bine pentru o perioada si ne plac, ne admiram chiar pentru disciplina de care am dat dovada....pana cand realizam ca viata noastra intreaga e o tesatura carpita, aranjata sa para frumoasa de la depaetare, dar pe masura ce ne apropiem de ea mai mult ii observam cute, cusaturi aleatorii si strambe, o creatie demna de un amator speriat ca i-ar putea scapa acul si s-ar intepa.

Atunci devine intr-adevar complicat, cand realizam asta, ajungem la o rascruce si suntem obligati sa alegem....sa alegem intre a o lua de la capat sa recroim diferit sau a continua drumul imperfect pe care am mers pana acum. Ce e ciudat e ca de cele mai multe ori alegem sa facem ce e corect, ce trebuie sa facem, ce ne zic ceilalti sa facem, nu ceea ce simtim, nu ceea ce credem....Ni s-a intamplat de multe ori si de cele mai multe ori am fost previzibili si le-am facut pe plac celorlalti, doar ca undeva la mijloc ne-am pierdut pe noi, undeva am lasat deoparte lucrurile pe care vroiam sa le facem, visurile in care credeam pentru a face ceea ce trebuia, ceea ce era bine...undeva am renuntat sa ne mai lasam surprinsi, undeva am devenit pesimisti si posomorati...undeva am impiedicat viata sa isi urmeze cursul, l-am deviat prostesc, din frica, din orgoliu....undeva am renuntat sa mai luptam si am pierdut. Am devenit niste comedianti tristi si dezorientati...



Si intrebarile si grijile ne asalteaza, ne consuma.....ne e frica. De fapt, asta e tot, ne e frica....si preferam sa ocolim pe drumul pe care il stim decat sa pasim inainte in necunoscut.
Ne plangem de mila...carpim...

Intrebarea e: "Pana cand?"

6 comentarii:

  1. Welcome back into the land of blogs. Frumos, probabil ca ideea mea nu a fost asa proasta... :D

    RăspundețiȘtergere
  2. MS mult:) Ma bucur ca ti-a placut.

    RăspundețiȘtergere
  3. pana cand ne lovim de propria frica...si nu mai putem face decat atat: sa o infruntam...

    RăspundețiȘtergere
  4. super misto blogul,interesant si relaxant.Dar lasa-mi si mie coment-uri pe blogul meu la: http://bluewolf-bluewolf.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  5. Pana cand o sa crapam.De bine, fireste.

    RăspundețiȘtergere