Şi totuşi există oameni...oameni care nu se tem să se descopere celorlalţi, care au curaj să spună clar şi răspicat: "Eu nu mă aliniez, eu nu merg în rând cu voi". Oameni înţeleşi prea puţin, oameni cu suflete mari care nu pot să treacă nepăsători şi să pară "la fel". Oameni care zâmbesc amar văzand mocirla şi ceaţa în care trăim, dar care, prin lumina lor, dau o altă consistenţă aerului care îi înconjoară. Oameni care, atunci când râd, râd cu viaţă şi atunci când plâng, plâng din inimă.

Trăiesc...trăiesc intens, prin urmare suferă mai mult, se opun mişcării, prin urmare riscă să fie zdrobiţi des....şi totuşi nu renunţă. Şi totuşi speră...şi îşi cântă în continuare viaţa zâmbind cald de fiecare dată când cineva se opreşte şi îi ascultă...
Mă regăsesc, mă regăsesc ! ;;)
RăspundețiȘtergereimi place
RăspundețiȘtergeregeniala si sugestiva fotografia:)
te pup si ma bucur de revenire:)
Buna Cristina si Monica. Ma bucur sa va reintalnesc. Va multumesc si va mai astept.
RăspundețiȘtergerema bucur sa te regasesc. era nefireasca linistea aici. inspiratie sa ai si zambet sincer.
RăspundețiȘtergereVorbe care merg la suflet. Multumesc!
RăspundețiȘtergereda exista oameni de acest fel, chiar daca sunt mai putini...
RăspundețiȘtergereMa regasesc aici.Noi astia care eram normalii am devenit anormalii,cei care asculta muzica care merita sa fie ascultata,cei care nu se sfiesc sa citeasca o carte,care nu pot sa se abtina sa nu planga la o comedie romantica,si au langa ei cateva duzine de servetele si o ciocolata calda.
RăspundețiȘtergereAstia suntem noi,pacat ca am ramas putini.