Puterea obisnuintei

Uneori lucrurile ne iau prin surprindere, la fel si oamenii....la fel cum de multe ori ne dezamagesc sau ne doboara. Totusi, de cele mai multe ori surprizele nu sunt placute, motiv pentru care devenim sceptici in privinta lor si tindem sa ne planuim viata in detaliu, la milimetru ca sa fim scutiti de neplaceri si de neprevazut. Asadar, alegem sa ne mintim...sigur si inofensiv ca sa nu suferim.... ne aparam, cel putin asa credem, si ne e bine, e confortabil....pe cale de consecinta ajungem sa traim rigid, programat, ne mintim constant si frumos, facem compromisuri ca sa ne pastram centura de siguranta si le asezam una peste alta, haotic, necontrolat pentru ca suntem convinsi ca asa e cel mai bine, ca asa e corect....si lucrurile chiar merg bine pentru o perioada si ne plac, ne admiram chiar pentru disciplina de care am dat dovada....pana cand realizam ca viata noastra intreaga e o tesatura carpita, aranjata sa para frumoasa de la depaetare, dar pe masura ce ne apropiem de ea mai mult ii observam cute, cusaturi aleatorii si strambe, o creatie demna de un amator speriat ca i-ar putea scapa acul si s-ar intepa.

Atunci devine intr-adevar complicat, cand realizam asta, ajungem la o rascruce si suntem obligati sa alegem....sa alegem intre a o lua de la capat sa recroim diferit sau a continua drumul imperfect pe care am mers pana acum. Ce e ciudat e ca de cele mai multe ori alegem sa facem ce e corect, ce trebuie sa facem, ce ne zic ceilalti sa facem, nu ceea ce simtim, nu ceea ce credem....Ni s-a intamplat de multe ori si de cele mai multe ori am fost previzibili si le-am facut pe plac celorlalti, doar ca undeva la mijloc ne-am pierdut pe noi, undeva am lasat deoparte lucrurile pe care vroiam sa le facem, visurile in care credeam pentru a face ceea ce trebuia, ceea ce era bine...undeva am renuntat sa ne mai lasam surprinsi, undeva am devenit pesimisti si posomorati...undeva am impiedicat viata sa isi urmeze cursul, l-am deviat prostesc, din frica, din orgoliu....undeva am renuntat sa mai luptam si am pierdut. Am devenit niste comedianti tristi si dezorientati...

Si intrebarile si grijile ne asalteaza, ne consuma.....ne e frica. De fapt, asta e tot, ne e frica....si preferam sa ocolim pe drumul pe care il stim decat sa pasim inainte in necunoscut.
Ne plangem de mila...carpim...

Intrebarea e: "Pana cand?"

Semplicemente io

Sunt apa.....ma strecor cu usurinta printre oameni si sap violent in stanca prejudecatilor, inec in infinitul meu tremurul infiniturilor voastre, sunt fior, sunt caldura, sunt liniste....acopar si descopar viata, purific si infurii...sunt val, sunt lupta, sunt furtuna...

Sunt foc.....ma aprind, ma consum, stralucesc, rad zgomotos....iubesc cu pasiune, privesc pastrunzator, sfidez si ironizez...sunt delir, sunt putere, sunt furie....incalzesc cu drag suflete si strang puternic maini....sunt prietenie, sunt fericire, sunt haz...

Sunt lumina....

....un adevarat carnaval...

...si o mare de liniste si candoare...

Sunt femeie....si iubesc asta.

Epigoni

Noi vorbeam pe ascuns despre iubire, voi vorbiti de Starcraft, noi ne doream sa ne aduca Mosu' portocale, voi vreti jocuri video si case de papusi, noi alergam pana la epuizare si aproape plangeam cand trebuia sa intram seara in casa ca ne chemau parintii, voi va suparati cand se chinuie sa va dezlipeasca de calculator....
Noi credeam in idealuri si-n viitor, voi nu mai credeti in nimic....

Noi visam frumos si pur, voi injurati si denigrati, noi aveam rusine si respect, voi aveti tupeu si aroganta, noi iubeam viata, voi o mimati....noi coloram sentimentele, voi le dispretuiti, noi roseam cand auzeam de sex, voi aveti cont pe redtube...

Asta demonstreaza clar ca noi suntem niste inapoiati...dar voi...voi, generatia tanara si deschisa la minte, generatia atee si rationala, voi, cei care ati avut totul....voi nu veti stii sa iubiti sau sa apreciati, voi veti calca pe cadavre, dar nu veti simti placere, voi veti zambi superior, dar nu veti rade sincer, voi veti avea aliati, dar nu veti avea prieteni, voi....
voi o sa fiti singuri,
voi o sa fiti gri,
voi o sa fiti nimic
cenusa, praf in vant...
nici noi nu vom trai etern
asta e sigur
dar idealurile noastre da.

Voi aveati de ales...ciudat...
Ar fi trebuit sa fiti mai buni ca noi...
Si totusi ati ales sa nu alegeti...
Indiferenta voastra va face mici...ignoranta voastra va incetineste....
Ironic...sunteti inapoia noastra...

Frantura de suflet

Vreau sa va cunosc mai bine....de mult timp.....mai bine decat va cunosc deja. Asa ca o sa indraznesc sa cer.....
Vreau sa-mi completati o foaie de jurnal, o foaie din voi....Vreau sa stiu o parte din voi, partea aceea poate putin ascunsa, poate putin neumblata de multi....vreau sa va deschideti putin sufletul si sa-i faceti o analiza.
Vreau sa stiu ce credeti voi ca nu trebuie uitat....10 lucruri pe care nu vreti sa le pierdeti sau sa le uitati si credeti si nici ceilalti nu ar trebui sa o faca....10 lucruri de care stiti ca sunt parte din voi....10 principii...

Si pentru ca a primi, inseamna a darui mai intai, o sa incep eu.

1. Sa nu uiti sa razi, e cel mai bun medicament pentru suflet.
2. Sa nu uiti sa iubesti, vei fi trait pentru nimic.
3. Sa nu uiti sa te bucuri de lucrurile mici, sunt mai valoroase decat par.
4. Sa nu uiti de prieteni, de prietenii adevarati, fara ei vei fi incomplet si singur.
5. Sa nu uiti sa fii copil, sa ingropi inocenta, jocul, iubirea pura din tine inseamna sa te pierzi definitiv.
6. Sa nu uiti sa fii alaturi, caldura pe care tu o imparti celorlalti se va intoarce la tine inzecit.
7. Sa nu uiti de parintii tai, sunt oamenii care te iubesc sincer si neconditionat, oamenii care iti vor mereu alaturi indiferent de situatie.
8. Sa nu uiti sa te reinventezi, altfel vei fi trait monoton si marginit.
9. Sa nu uiti de principiile tale, sa nu le corupi, sa le inalti prin tine, altfel nu vei avea ce sa dai mai departe.
10. Sa nu uiti niciodata de tine, traieste asa cum simti, fii omul care vrei tu sa fii, nu cel pe care ti-l impun ceilalti.

Nu uita niciodata de tine.


Nu vreau sa luati asta ca pe o leapsa oarecare, ci ca pe o incercare de cunoastere....a noastra si celor din jurul nostru. Eu lansez provocarea tuturor celor din blogrollul meu, dar si celor care nu se afla trecuti acolo si vor sa accepte. Asadar: Lillee, Catalina, Raza de Soare, Monica, Adriana, Orianda, Printre Ganduri, Romina, Tudor Enea, Rappa_ru', Paranoid Man, Maria, Dragos Preutescu, Ninu(desi nu mai are computer momentan), Sasha, Cosmin sunteti invitatii mei oficiali.


Cu multa caldura,
Nasturash

Eu sunt ei...

Pentru oamenii buni care te inconjoara si te umplu de seninatate, pentru oamenii calzi si calmi care te asculta si te sfatuiesc, pentru mame, pentru prietenul care te ia de mana si-ti spune ca totul va fi bine, pentru persoanele care stiu sa ierte si sa ceara iertare, pentru cei care stiu sa fie alaturi si sa bucure, pentru cei care te fac sa razi, pentru oamenii care te primesc in bratele lor cu incredere si dragoste fara sa te fi cunoscut inainte, pentru cei care surad inocent si romantic, pentru cei care strang in brate puternic, pentru iubiti, pentru frati, pentru prieteni...pentru oamenii mari din jurul nostru...Pentru ei sunt in stare sa lupt, sa zambesc chiar si atunci cand mi-e greu, sa promit, sa implinesc, sa bucur, sa ajut, sa fiu prezenta cat de mult pot eu si sa impart, mai ales sa impart...tot ce pot, orice lucru cat de mic si neinsemnat...vreau impart de la veselie pana la tristete, de la ciocolata pana la jucarii, de la zambete pana la lacrimi...pentru ca ei sunt eu....ei sunt iubire, patima, copilarie, cearta, joc, ras, cazaturi, liniste, Baba-Oarba, trandafiri, intelegere, prajituri, speranta, libertate, batai in zapada, muzica, dans, apusuri de soare, marea...ei sunt magie...ei sunt viata...

Ei m-au invatat sa fiu si le multumesc, ei m-au ajutat sa ma ridic, sa ma bucur, sa traiesc...Au fost tot timpul langa mine si m-au invatat, m-au ajutat, m-au iubit...Pentru ca voi existati eu sunt cine sunt, n-am nici cea mai mica indoiala...Poate cu unii dintre voi m-am certat, poate ca pe unii nu v-am tinut atat de aproape de mine cat as fi vrut, poate ca uneori am fost incapatanata si rasfatata, poate ca nu v-am aratat mereu cat de mult tin la voi si cat de mare parte din mine sunteti, o sa incerc sa va arat cat mai des...pentru orice lucru pe care l-am facut si v-am ranit...imi cer iertare. Voi sunteti eu...

Multumesc

Tarziu, din pacate, sper ca totusi nu prea tarziu...Am primit o distinctie foarte frumoasa si sincer incurajatoare..de care nu am aflat la momentul respectiv..Eu multumesc din suflet pentru ea Monicai, mai ales pentru ca mi-a acordat-o chiar intr-o perioada in care nu meritam deloc asta pentru nu scrisesem de mult.

O sa indraznesc sa o dau si eu mai departe Catalinei B, lui Dragos Preutescu si lui Paranoid Man.

Nu mai stiu nimic...

Sincer....nu mai pot sa scriu, nu-mi mai iese, simt ca orice incerc sa scriu suna fals, ridicol, gol...nu stiu de ce... Am tot incercat, am o groaza de postari nefinalizate care inca mi se par stupide si nu cred ca vor vedea lumina zilei. Inca cred ca mai am lucruri de spus, dar sincer, credinta asta nu m-a ajutat sa le si gasesc. Nu-mi gasesc subiectele, nu mai am revelatiile, nu mai pot sa construiesc idei pornind de la idei, nu mai am imaginatia...Simt o monotonie care nu ma lasa sa respir, ma sufoca ingrozitor de tare si nu stiu cum sa scap de ea. Da, stiu,..a fost o perioada stresanta, obositoare, pe alocuri plictisitoare, pe alocuri enervanta.....mi-am zis chestia asta de atat de multe ori incat deja am inceput sa o cred. Totusi, acum ca am scapat, habar n-am ce as putea sa fac si mai ales cum sa fac. Am nevoie de o schimbare sau poate doar de diversitate...cred ca mai degraba a doua. As avea nevoie de niste timp liber in care sa stau singura, sa ma uit la un film, nu m-am mai uitat la un film de secole, sa dorm, sa dorm mult si sa visez putin, visele ma consuma, sa ma refac, cateva zile doar...si dupa aia cred ca as fi in stare sa o iau de la capat, sa socializez....acum sincer nu pot sa fac asta si stiu ca starea mea poate fi nedreapta fata de oamenii din jurul meu pe care ii cred ca nu vor sa ma vada atat de plictisita, dar nu mai pot sa fiu asa...am nevoie de niste timp liber..de un timp fara stres, fara alergatura inutila care ma oftica atat de tare pentru ca munca de dragul muncii mi se pare un moft si o tortura, munca dedicata unui lucru care iti face placere e un efort la randul lui placut...Nu stiu daca ma stiu sa ma mai uit la mine si la lume si sa analizez cum faceam inainte, habar n-am ce ar trebui, de fapt, sa fac ca sa ies din starea asta, eu nu sper decat ca o sa o fac curand, cumva...am nevoie de o eliberare, de un hobby si de liniste, vreau putina liniste, atata tot, dar din punct de vedere fizic, propriu...
Probabil, o sa mai incerc sa scriu, probabil o sa-mi fie greu, dar, cine stie?, poate o sa regasesc puterea si inspiratia sa scriu..vom vedea..