Multumesc

Tarziu, din pacate, sper ca totusi nu prea tarziu...Am primit o distinctie foarte frumoasa si sincer incurajatoare..de care nu am aflat la momentul respectiv..Eu multumesc din suflet pentru ea Monicai, mai ales pentru ca mi-a acordat-o chiar intr-o perioada in care nu meritam deloc asta pentru nu scrisesem de mult.

O sa indraznesc sa o dau si eu mai departe Catalinei B, lui Dragos Preutescu si lui Paranoid Man.

Nu mai stiu nimic...

Sincer....nu mai pot sa scriu, nu-mi mai iese, simt ca orice incerc sa scriu suna fals, ridicol, gol...nu stiu de ce... Am tot incercat, am o groaza de postari nefinalizate care inca mi se par stupide si nu cred ca vor vedea lumina zilei. Inca cred ca mai am lucruri de spus, dar sincer, credinta asta nu m-a ajutat sa le si gasesc. Nu-mi gasesc subiectele, nu mai am revelatiile, nu mai pot sa construiesc idei pornind de la idei, nu mai am imaginatia...Simt o monotonie care nu ma lasa sa respir, ma sufoca ingrozitor de tare si nu stiu cum sa scap de ea. Da, stiu,..a fost o perioada stresanta, obositoare, pe alocuri plictisitoare, pe alocuri enervanta.....mi-am zis chestia asta de atat de multe ori incat deja am inceput sa o cred. Totusi, acum ca am scapat, habar n-am ce as putea sa fac si mai ales cum sa fac. Am nevoie de o schimbare sau poate doar de diversitate...cred ca mai degraba a doua. As avea nevoie de niste timp liber in care sa stau singura, sa ma uit la un film, nu m-am mai uitat la un film de secole, sa dorm, sa dorm mult si sa visez putin, visele ma consuma, sa ma refac, cateva zile doar...si dupa aia cred ca as fi in stare sa o iau de la capat, sa socializez....acum sincer nu pot sa fac asta si stiu ca starea mea poate fi nedreapta fata de oamenii din jurul meu pe care ii cred ca nu vor sa ma vada atat de plictisita, dar nu mai pot sa fiu asa...am nevoie de niste timp liber..de un timp fara stres, fara alergatura inutila care ma oftica atat de tare pentru ca munca de dragul muncii mi se pare un moft si o tortura, munca dedicata unui lucru care iti face placere e un efort la randul lui placut...Nu stiu daca ma stiu sa ma mai uit la mine si la lume si sa analizez cum faceam inainte, habar n-am ce ar trebui, de fapt, sa fac ca sa ies din starea asta, eu nu sper decat ca o sa o fac curand, cumva...am nevoie de o eliberare, de un hobby si de liniste, vreau putina liniste, atata tot, dar din punct de vedere fizic, propriu...
Probabil, o sa mai incerc sa scriu, probabil o sa-mi fie greu, dar, cine stie?, poate o sa regasesc puterea si inspiratia sa scriu..vom vedea..

Totul ramane trecut....

In spatele nostru vor sta mereu experientele fundamentale....dar mai ales experiente amare. Din pacate, nu putem sa pastram doar lectia primita, purtam cu noi si gustul lor si suferinta. Le retraim rememorandu-le....din instinct omenesc de autoaparare ne mintim hipnotic ca le pierdem pe drum, ca nu le mai avem, dar unele raman atat de pregnante incat ne e chiar rusine sa admitem ca inca le simtim puternic de fiecare data cand cineva ni le atinge chiar si din greseala.

Adevarat...ne sunt profesorii nostri cei mai drastici, dar si cei mai de pret, pana la urma sunt cele care ne modeleaza, in raport cu ele putem sa apreciem tot...viata insasi se raporteaza la ele. Fericirea pana la urma nu e nimic mai mult decat un antonim a carui intensitate creste pe masura ce perechea sa creste. Toti cei care se declara fericiti au suferit in trecut...fara nici cea mai mica indoiala...in caz contrar mint.

Eu...da, eu am suferit mult....si nu, nu e prima data cand ma ridic...o fac insa de fiecare data cu o doza mai mare de incredere. Merit sa pot sa devin mai puternica, merit sa pot sa vad jumatatea plina a paharului in loc sa raman la pamant lamentandu-ma. Pana la urma nimic din ceea ce am facut nu se mai poate indrepta...

Pana la urma directia e inainte, iar tot ce a ramas in urma e un vis in care nu mai pot sa ma intorc.

Acum ca m-am calmat, nu vei citi tristete pe chipul meu, poate putina indignare...
Oricum, cu timpul, numai ridurile imi vor mai trada durerea...

Draci. Scuze. Draci

Da...Sunt nauca...Si nu, nu mai am chef de reprosuri si nici de consolari inutile. Am draci, trec tot eu peste...n-am plans si n-am chef sa fac asta. Clar?

Buun..Acuma inspiram puternic si o luam de la capat.

Imi cer scuze pentru intarziere si nebagare in seama, da, recunosc, am fost ocupata, fericita dupa care extrem de enervata...motiv pentru care nu am putut sa scriu si nici sa comentez.

Promit sa imi revin repede si sa ma intorc cu forte proaspete.

Fericit

Vreau sa ii multumesc mult unei persoane care m-a facut sa zambesc intr-un mod foarte special. Cineva care merita toate multumirile si tot respectul pe care i le pot acorda eu.
Ninu, sa stii ca ai facut un copil fericit.

Foaie de jurnal

Nu vreau sa cresc...oamenii mari privesc urat si fals, se imbraca elegant si vorbesc cu diplomatie, sunt seriosi si posomorati, sunt stresati si insensibili, reci si pasivi...
Oamenii mari
nu rad, zambesc discret,
nu iubesc, pun in comun salarii,
nu vorbesc urat, dar ranesc surazand,
nu adorm tarziu, nu beau, nu plang, nu tipa, nu se opun...

Oamenii mari nu traiesc...

Eu nu vreau sa cresc...eu vreau sa iubesc, sa strang in brate cu drag, sa nu ma incrunt, vreau sa pot sa plang, vreau sa rad zgomotos, sa glumesc,...VREAU SA FIU, e dreptul meu...

Eu o sa-mi pastrez inocenta, dar si pasiunea, o sa te sarut fara retineri si o sa-ti plang in brate...
O sa fiu in continuare copilul tau...




O sa fiu la fel de impulsiva si de VIE...

Moare cate putin....

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim…
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi.


Pablo Neruda