Fiecare zi

Am avut impresia mult timp că nu poți scoate din orice zi ceva interesant de zis, ceva demn de povestit, că sunt zile monotone, stresante, aglomerate și neplacute. Că în unele zile nu găsești inspirație să faci o surpiză, că în altele ai fost prea ocupat să faci pe cineva fericit, că uneori a fost prea frig să ieși din casă să te întâlnești cu cineva, că alteori nu ai avut răbdare să asculți povestea cuiva...

Am realizat în timp că, de fapt, fiecare zi despre care nu poți sa povestești ceva frumos sau plăcut, e o zi în care ai fost orb și surd, o zi în care ai ales sa nu fii atent, să nu asculți, să ignori...o zi pe care tu ai făcut-o urâtă și nesemnificativă și nu o zi care te-a făcut pe tine trist și neîmplinit.


Am învățat să mă întreb în fiecare zi dacă am avut timp să fac sau să văd ceva frumos.




Eu azi am văzut două cupluri de bătrâni care se plimbau și râdeau. Tu?

Oamenii mari zâmbesc rar, dar trăiesc des

E greu să porţi în spate povara de a înţelege ce se întâmplă în jurul tău. E chiar trist. E greu sa asculţi Bocelli într-o lume care ascultă Gaga sau să citeşti Paler când toţi citesc reviste glossy. E greu să te deconectezi şi să îţi faci timp să te întâlneşti cu tine...mai ales când toată lumea se aşteaptă să te ocupi de ei. Şi mai greu e să spui ce gândeşti.

Şi totuşi există oameni...oameni care nu se tem să se descopere celorlalţi, care au curaj să spună clar şi răspicat: "Eu nu mă aliniez, eu nu merg în rând cu voi". Oameni înţeleşi prea puţin, oameni cu suflete mari care nu pot să treacă nepăsători şi să pară "la fel". Oameni care zâmbesc amar văzand mocirla şi ceaţa în care trăim, dar care, prin lumina lor, dau o altă consistenţă aerului care îi înconjoară. Oameni care, atunci când râd, râd cu viaţă şi atunci când plâng, plâng din inimă.



Trăiesc...trăiesc intens, prin urmare suferă mai mult, se opun mişcării, prin urmare riscă să fie zdrobiţi des....şi totuşi nu renunţă. Şi totuşi speră...şi îşi cântă în continuare viaţa zâmbind cald de fiecare dată când cineva se opreşte şi îi ascultă...

Oamenii iubesc. Oamenii cântă. Oamenii uită.

Oamenii simt...e ceea ce-i face unici, e ceea ce-i aduce împreună. Te iau de mână şi te descoperă, îţi mărturisesc, te ajută, te primesc...trăiesc prin sine şi prin ceilalţi. Percep şi generează sentimente...visează, se avântă, plâng. Oamenii iubesc....iubesc tot ce-i înconjoară... zâmbetele, ploaia, cerul, rătăcirile, călătoriile, marea, arta...Iubesc viaţa sub toate formele ei, sub toate defectele ei, sfidează prin speranţa lor orice ameninţare.



Oamenii împărtăşesc...e ceea ce-i uneşte cu adevărat. Toate poveştile lor, toate feţele lor, toate secretele lor, tot ce au simţit vreodată.. oamenii le-au cântat. Şi-au cântat tristeţile şi bucuriile, iubirile, eşecurile, visurile, deziluziile... Au lăsat în urmă vieţile lor, toate scrise cu grijă şi pasiune...poveştile lor au devenit legendă, legendele au devenit mit...şi trăiesc încă..



Oamenii renunţă... e slăbiciunea lor cea mai mare. Îşi pierd voinţa, îşi camuflează eşecurile cu scuze, îşi păteză idealurile, aleg să nu mai lupte...Oamenii se resemnează, oamenii uită...uită ceea ce-i defineşte, ceea ce-i înalţă. Se rătăcesc, se separă...



Dar o iau de la capăt, întotdeauna.
E ceea ce pune lumea în mişcare.


E un ciclu etern, ne e înscris în piele şi în suflete, e parte din noi
şi din tot ce suntem, e parte din destinele noastre, din definiţiile noastre.

E cântecul nostru.

Puterea obisnuintei

Uneori lucrurile ne iau prin surprindere, la fel si oamenii....la fel cum de multe ori ne dezamagesc sau ne doboara. Totusi, de cele mai multe ori surprizele nu sunt placute, motiv pentru care devenim sceptici in privinta lor si tindem sa ne planuim viata in detaliu, la milimetru ca sa fim scutiti de neplaceri si de neprevazut. Asadar, alegem sa ne mintim...sigur si inofensiv ca sa nu suferim.... ne aparam, cel putin asa credem, si ne e bine, e confortabil....pe cale de consecinta ajungem sa traim rigid, programat, ne mintim constant si frumos, facem compromisuri ca sa ne pastram centura de siguranta si le asezam una peste alta, haotic, necontrolat pentru ca suntem convinsi ca asa e cel mai bine, ca asa e corect....si lucrurile chiar merg bine pentru o perioada si ne plac, ne admiram chiar pentru disciplina de care am dat dovada....pana cand realizam ca viata noastra intreaga e o tesatura carpita, aranjata sa para frumoasa de la depaetare, dar pe masura ce ne apropiem de ea mai mult ii observam cute, cusaturi aleatorii si strambe, o creatie demna de un amator speriat ca i-ar putea scapa acul si s-ar intepa.

Atunci devine intr-adevar complicat, cand realizam asta, ajungem la o rascruce si suntem obligati sa alegem....sa alegem intre a o lua de la capat sa recroim diferit sau a continua drumul imperfect pe care am mers pana acum. Ce e ciudat e ca de cele mai multe ori alegem sa facem ce e corect, ce trebuie sa facem, ce ne zic ceilalti sa facem, nu ceea ce simtim, nu ceea ce credem....Ni s-a intamplat de multe ori si de cele mai multe ori am fost previzibili si le-am facut pe plac celorlalti, doar ca undeva la mijloc ne-am pierdut pe noi, undeva am lasat deoparte lucrurile pe care vroiam sa le facem, visurile in care credeam pentru a face ceea ce trebuia, ceea ce era bine...undeva am renuntat sa ne mai lasam surprinsi, undeva am devenit pesimisti si posomorati...undeva am impiedicat viata sa isi urmeze cursul, l-am deviat prostesc, din frica, din orgoliu....undeva am renuntat sa mai luptam si am pierdut. Am devenit niste comedianti tristi si dezorientati...

Si intrebarile si grijile ne asalteaza, ne consuma.....ne e frica. De fapt, asta e tot, ne e frica....si preferam sa ocolim pe drumul pe care il stim decat sa pasim inainte in necunoscut.
Ne plangem de mila...carpim...

Intrebarea e: "Pana cand?"

Semplicemente io

Sunt apa.....ma strecor cu usurinta printre oameni si sap violent in stanca prejudecatilor, inec in infinitul meu tremurul infiniturilor voastre, sunt fior, sunt caldura, sunt liniste....acopar si descopar viata, purific si infurii...sunt val, sunt lupta, sunt furtuna...

Sunt foc.....ma aprind, ma consum, stralucesc, rad zgomotos....iubesc cu pasiune, privesc pastrunzator, sfidez si ironizez...sunt delir, sunt putere, sunt furie....incalzesc cu drag suflete si strang puternic maini....sunt prietenie, sunt fericire, sunt haz...

Sunt lumina....

....un adevarat carnaval...

...si o mare de liniste si candoare...

Sunt femeie....si iubesc asta.

Epigoni

Noi vorbeam pe ascuns despre iubire, voi vorbiti de Starcraft, noi ne doream sa ne aduca Mosu' portocale, voi vreti jocuri video si case de papusi, noi alergam pana la epuizare si aproape plangeam cand trebuia sa intram seara in casa ca ne chemau parintii, voi va suparati cand se chinuie sa va dezlipeasca de calculator....
Noi credeam in idealuri si-n viitor, voi nu mai credeti in nimic....

Noi visam frumos si pur, voi injurati si denigrati, noi aveam rusine si respect, voi aveti tupeu si aroganta, noi iubeam viata, voi o mimati....noi coloram sentimentele, voi le dispretuiti, noi roseam cand auzeam de sex, voi aveti cont pe redtube...

Asta demonstreaza clar ca noi suntem niste inapoiati...dar voi...voi, generatia tanara si deschisa la minte, generatia atee si rationala, voi, cei care ati avut totul....voi nu veti stii sa iubiti sau sa apreciati, voi veti calca pe cadavre, dar nu veti simti placere, voi veti zambi superior, dar nu veti rade sincer, voi veti avea aliati, dar nu veti avea prieteni, voi....
voi o sa fiti singuri,
voi o sa fiti gri,
voi o sa fiti nimic
cenusa, praf in vant...
nici noi nu vom trai etern
asta e sigur
dar idealurile noastre da.

Voi aveati de ales...ciudat...
Ar fi trebuit sa fiti mai buni ca noi...
Si totusi ati ales sa nu alegeti...
Indiferenta voastra va face mici...ignoranta voastra va incetineste....
Ironic...sunteti inapoia noastra...

Frantura de suflet

Vreau sa va cunosc mai bine....de mult timp.....mai bine decat va cunosc deja. Asa ca o sa indraznesc sa cer.....
Vreau sa-mi completati o foaie de jurnal, o foaie din voi....Vreau sa stiu o parte din voi, partea aceea poate putin ascunsa, poate putin neumblata de multi....vreau sa va deschideti putin sufletul si sa-i faceti o analiza.
Vreau sa stiu ce credeti voi ca nu trebuie uitat....10 lucruri pe care nu vreti sa le pierdeti sau sa le uitati si credeti si nici ceilalti nu ar trebui sa o faca....10 lucruri de care stiti ca sunt parte din voi....10 principii...

Si pentru ca a primi, inseamna a darui mai intai, o sa incep eu.

1. Sa nu uiti sa razi, e cel mai bun medicament pentru suflet.
2. Sa nu uiti sa iubesti, vei fi trait pentru nimic.
3. Sa nu uiti sa te bucuri de lucrurile mici, sunt mai valoroase decat par.
4. Sa nu uiti de prieteni, de prietenii adevarati, fara ei vei fi incomplet si singur.
5. Sa nu uiti sa fii copil, sa ingropi inocenta, jocul, iubirea pura din tine inseamna sa te pierzi definitiv.
6. Sa nu uiti sa fii alaturi, caldura pe care tu o imparti celorlalti se va intoarce la tine inzecit.
7. Sa nu uiti de parintii tai, sunt oamenii care te iubesc sincer si neconditionat, oamenii care iti vor mereu alaturi indiferent de situatie.
8. Sa nu uiti sa te reinventezi, altfel vei fi trait monoton si marginit.
9. Sa nu uiti de principiile tale, sa nu le corupi, sa le inalti prin tine, altfel nu vei avea ce sa dai mai departe.
10. Sa nu uiti niciodata de tine, traieste asa cum simti, fii omul care vrei tu sa fii, nu cel pe care ti-l impun ceilalti.

Nu uita niciodata de tine.


Nu vreau sa luati asta ca pe o leapsa oarecare, ci ca pe o incercare de cunoastere....a noastra si celor din jurul nostru. Eu lansez provocarea tuturor celor din blogrollul meu, dar si celor care nu se afla trecuti acolo si vor sa accepte. Asadar: Lillee, Catalina, Raza de Soare, Monica, Adriana, Orianda, Printre Ganduri, Romina, Tudor Enea, Rappa_ru', Paranoid Man, Maria, Dragos Preutescu, Ninu(desi nu mai are computer momentan), Sasha, Cosmin sunteti invitatii mei oficiali.


Cu multa caldura,
Nasturash